Actualitate

Sediul Tribunalului Gorj va fi reabilitat

Compania Națională de Investiții(CNI) va moderniza sediul Palatului de Justiție Gorj. În imobilul respectiv funcționează Tribunalul Gorj și Judecătoria Târgu Jiu. Clădirea nu a mai beneficiat de lucrări majore de reabilitare de peste trei decenii. Compania Națională de Investiții a alocat suma de aproape 400.000 de lei pentru achiziția luna viitoare a serviciilor de consultanță în vederea realizării studiilor de fezabilitate și a proiectului tehnic care va viza reabilitarea, modernizarea și dotarea Palatului de Justiție Gorj. Societatea de consultanță și proiectare va trebui să elaboreze, în prima etapă, studiile topografice și geotehnice, precum și o expertiză tehnică structurală. Aceasta din urmă va presupune elaborarea unei expertize tehnice privind securitatea la incendiu pentru construcții și instalații; Va mai fi întocmit un raport de audit energetic. Documentațiile trebuie să fie gata în șapte luni. În cea de-a doua etapă va fi elaborat un studiu privind fezabilitatea din punct de vedere tehnic, economic şi al mediului înconjurător a utilizării sistemelor alternative de înaltă eficienţă; „Studii specifice pentru monumente istorice (ex. studiu istoric, studiu componente artistice lemn, studiu componente artistice metal, studiu de cercetare de parament, studiu litic, studiu privind iluminatul arhitectural la fațade s.a.), funcție de cerințele avizatorului Ministerului Culturii dacă este cazul; Studiu biologic; Elaborare documentații pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism precum și asistență beneficiar în vederea obținerii avizelor, inclusiv Scenariu de securitate la incendiu preliminar conform Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările și completările ulterioare, verificat de verificatori tehnici atestați MDLPA, cerința siguranță la incendiu, precum și orice alte studii de specialitate necesare pentru realizarea obiectivului”, conform CNI. Toate documentațiile vor trebui să fie finalizate în șapte luni de la semnarea contractului cu firma de consultanță.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *