Ultima oră

Șef de post, mituit cu un scaun și câteva sute de lei


Nu mai puțin de șapte ani, o lună și zece zile de închisoare cu executare a primit drept pedeapsă un polițist dintr-o comună din județul Neamț, fiind găsit vinovat pentru luare de mită.

Agentul a primit șpagă un scaun și câteva sute de lei de la diverse cunoștințe din sat, cărora le promisese că le ”rezolvă” dosarele penale.

În același dosar a fost condamnat la patru luni de închisoare cu amânare și un inginer silvic, găsit vinovat pentru fals în declarații.

”Condamnă pe inculpatul L. V. V., fără antecedente penale, la pedeapsa de: – 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu – fapta din perioada 2015-2018;

– 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu – fapta din perioada mai – septembrie 2019;

– 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de – fapta din luna iulie 2018;

– 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită – fapta din data de 16.07.2019. Sursa: ziare.com

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *