Potrivit lui Ion Rușeț, consilier în cadrul Complexului Energetic Oltenia, în acest an, aproximativ 1000 de angajați ai companiei vor pleca acasă.
Dintre aceștia 240 au beneficiat, deja, de pensionarea anticipată. Peste 700 îndeplinesc condițiile de pensionare până la data de 30 aprilie 2022.
„Încă din 26 martie, toate sindicatele constituite la nivelul Complexului Energetic Oltenia au fost notificate cu privire la intenția administrației de reducere a personalului, începând cu data de 1 iulie. Această notificare a fost transmisă și Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, precum și Agenției de Ocupare și Formare a Forței de Muncă Gorj. Avem în vedere ca, de la 1 iulie, să fie redus numărul de salariați. La nivelul anului 2021, vor fi aproximativ 1.000 de plecări. În jur de 240 au plecat în primele trei luni ale acestui an. Reducerea va fi de aproximativ 700 de salariați, dintre care majoritatea sunt pensionabili până la data de 30 aprilie. Doar 136 de colegi sunt din alte categorii decât cele care îndeplinesc condiții de restructurare“, a declarat Ion Rușeț.
În ce condiții se va putea pleca la cerere
Angajații companiei energetice de la Târgu-Jiu pot pleca și la cerere cu plăți compensatorii. Ion Rușeț spune că singura condiție este ca posturile pe care le ocupă să poată fi desființate. Salariații CE Oltenia care vor fi disponibilizați vor beneficia între 1 și 11 salarii compensatorii.
„Am reglementat plăți compensatorii la un salariu de referință de 3.457 de lei și se acordă de la 1 la 11 salarii. De exemplu, cel care se pensionează la 1 iulie și se va pensiona în aceeași lună va primi doar un salariu, la fel ca și cei care s-au angajat după data de 1 ianuarie 2018. De asemenea, cei care vor fi disponibilizați în luna iulie, dar sunt pensionabili în luna aprilie 2022, vor beneficia de zece salarii. În condițiile în care sunt colegi care vor să plece în mod voluntar din cadrul companiei, noi vom face o analiză cu privire la intenția colegilor respectivi să vedem ce post ocupă. Dacă postul respectiv nu va fi desființat în perioada următoare, atunci nu putem să discutăm despre concedierea unei persoane, chiar dacă aceasta își dorește acest lucru “, a conchis Ion Rușeț.