Dezvăluiri

Șefii CEO din Directorat și CS, asigurați profesional

Conducerea Complexului Energetic Oltenia va beneficia pentru încă un an de servicii de asigurare de răspundere civilă. Acestea vor fi încheiate pentru membrii Consiliului de Supraveghere și Directoratului Societății Complexul Energetic Oltenia. O licitație în acest sens va avea loc în data de 12 mai. Bugetul aprobat pentru plata polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională este de 245.805 lei fără TVA.

Conform prevederilor legale, persoanele aflate în conducerea societăților pe acțiuni au obligația de a încheia polițe de răspundere profesională pentru ca firma să beneficieze de reparații financiare, în cazul unor eventuale prejudicii cauzate de managementul defectuos. „În cazul societăților pe acțiuni, Legea nr. 441/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile a introdus obligativitatea încheierii unei asigurări de răspundere profesională pentru administrator, respectiv pentru membrii Directoratului.

Această prevedere a legii a fost preluată prin clauze contractuale prevăzute în contractele de administrație. Potrivit legislației, asigurarea de răspundere profesională acoperă prejudiciile produse societății, cât şi daunele cauzate terților în urma faptelor comise din neglijență, eroare, omisiune în exercitarea calității de conducere a persoanei sau persoanelor asigurate (administrator, membru al directoratului sau al consiliului de supraveghere). În cazul producerii de prejudicii sau de daune, firma poate să obțină de la societatea de asigurare o despăgubire care să acopere imediat şi măcar parțial un eventual prejudiciu.”, potrivit legislației în domeniul asigurărilor.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *