Comisarul șef de poliție Nicu Cristian Tănase, șeful Poliției Rurale Rovinari, a fost tras pe dreapta, în luna martie, aproape de Turceni pe motiv că ar fi circulat cu viteză, mai exact cu 120 de km pe oră. Polițistul a fost sancționat contravențional cu amendă maxima de 1600 de lei, iar colegii săi au dispus și reținerea permisului de conducere pentru trei luni. Tănase a contestat însă măsura în instanță și a sesizat și IGPR, acuzând abuzul polițiștilor și manevrarea aparatului radar de pe autospeciala marca Volkswagen. Practic, ofițerul a scos în evidență că echipajul de poliție de la Turceni, de mai mult timp, folosea în mod defectuos aparatul radar în cauză, acesta fiind manipulat în dauna conducătorilor auto prin oprirea și pornirea acestuia în mod repetat și folosirea instalației de climatizare din autospecială care influența acuratețea redării vitezei autoturismelor. Urmare a sesizării, autospeciala a fost verificată și lăsată fără aparatul radar. Și alte persoane, multe dintre acestea polițiști, au făcut plângeri penale în instanță, considerând că sancțiunile primite au fost aplicate abuziv.
Chiar luni, Judecătoria Târgu Jiu i-a dat câștig de cauză polițistului Tănase, stabilind la fond anularea amenzii și a procesului verbal de contravenție.
Grav este că ancheta la adresa polițiștilor nu a început, iar aceștia lucrează în continuare și pentru a crea impresia că amenzile date au fost corecte se dau peste cap folosind pistolul radar pentru a menține ștacheta ridicată în privința numărului de amenzi de circulație aplicate. Cert este că IPJ Gorj face o analiză a tuturor proceselor verbale câștigate de contravenienți, în legătură cu radarul de la Turceni.
În plângerea făcută de Tănase către șeful Poliției Rutiere se menționează de către reclamant că aparatul radar a fost influențat de cei doi polițiști de pe autospecială, dar și faptul că astfel de practici ar fi la ordinea zilei.