Autorităţile elene şi-au exprimat, luni, îngrijorarea după creşterea numărului de noi cazuri de COVID-19 în ţară, în contextul deschiderii sezonului turistic peste o săptămână, relatează AFP
Luni au fost raportate 97 de cazuri noi de coronavirus şi două decese. Aproape o treime din cazurile noi sunt persoane venite din străinătate, potrivit unui comunicat. 29 dintre cele 97 de îmbolnăviri noi au fost înregistrate în provincia Xanthi din nord-estul ţării, regiune lovită de coronavirus în aprilie.
Numărul total al deceselor de la începutul pandemiei se ridică la 182, iar numărul cazurilor la 3.049, potrivit autorităţilor elene.
Autorităţile au anunţat reluarea publicării bilanţului zilnic privind infectările, după ce l-au suspendat săptămâna trecută pentru că erau raportate mai puţin de cinci cazuri la 24 de ore.
Grecia a ridicat treptat măsurile de izolare, începând cu 4 mai, după şase săptămâni de restricţii stricte, dar se pare că măsurile de distanţare rămase în continuare în vigoare nu sunt respectate, în special în baruri, care au fost redeschise acum două săptămâni.
Grecia deschide sezonul turistic din 15 iunie
Principalele două aeroporturi ale ţării, Atena şi Salonic (nord), vor fi autorizate să primească vizitatori din circa 30 de ţări, în majoritate din Uniunea Europeană, principalii clienţi ai ţării, începând cu 15 iunie. Deschiderea aeroporturilor regionale este prevăzută pentru 1 iulie.