Dezvăluiri

SEN poate fi pus în pericol fără cărbune. Ce va face guvernul

Președintele Cartel Alfa Gorj, Alin Munteanu, speră ca guvernul să țină cont de avertismentul Transelectrica privind pericolul în care poate fi pus sistemul energetic național, dacă, în 2026, se va renunța la cărbune.

Președintele Cartel Alfa Gorj, Alin Munteanu, crede că ministrul Energiei, Sebastian Burduja, va merge, la jumătatea acestei luni, la Bruxelles pentru a renegocia planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Alin Munteanu speră ca termenele de închidere a capacităților pe cărbune să fie decalate până când vor putea fi puse altele care să poată înlocui acest tip de energie. “Și angajații și noi, liderii de sindicat, sperăm ca va fi decalat aceste termen de închidere. Sperăm că va fi decalat până când se va pune ceva în loc. Noi asta am solicitat și solicităm în continuare. Se pare că ministrul și-a asumat că va merge la Bruxelles și decalează aceste termene. E un început, e un prim pas, sperăm că va și reuși. Noi vom urmări cu atenție dacă merge și dacă se va implica, cum dumnealui a spus. Trebuie să-l credităm până la proba contrare. Credem că va merge, pentru că, până la urmă, este și dumnealui ministru, nu cred că face promisiuni aiurea și vom afla și ce a discutat acolo și ce s-a întâmplat”, afirmă liderul sindical.

“Mă gândesc că cei de la guvern nu sunt atât de nebuni”

Transelectrica a avertizat că sistemul energetic național ar putea fi pus în pericol, dacă, în 2024, vor fi închise grupurile termocentralelor pe cărbune. Alin Munteanu speră că guvernanții “nu sunt atât de nebuni” încât să nu țină cont de acest avertisment. “E clar că nu se va putea elimina cărbunele în totalitate mulți ani de acum încolo, pentru că încă nu s-a descoperit ceva la fel de sigur ca și cărbunele, care să meargă pe orice anotimp. E clar că nu poți să-ți permiți, acum, să fii ca înainte de 1989, să stingi becul să faci economie, timpurile au avansat. Probabil, au văzut și ei și o să vadă că nu se poate fără noi. Mă gândesc că nu sunt nebuni să nu țină cont, dacă chiar Transelectrica a explicat clar că nu se poate fără cărbune. E clar că vor ține cont de aceste lucruri”, a comentat sindicalistul.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *