Ion Iordache pune din nou tunurile pe managementul Complexului Energetic Oltenia și conducerea Ministerului Energiei. Senatorul PNL acuză că președintele directoratului CEO, Dan Plaveti, a fost adus “să închidă compania” și îi transmite ministrului Sebastian Burduja „să și-l ia la el acasă, dacă vrea să țină în funcții astfel de oameni”. În opinia parlamentarului, managementul Complexului Energetic Oltenia este “un dezastru”.
“Din punctul meu de vedere, este îndreptățit ce fac oamenii. Atât managementul companiei, cât și ministerul sunt surzi și muți și repet asta și cred că trebuie și sindicatele și cât mai mulți oameni să nu lase lucrurile așa, dacă țin la companie. Chiar dacă se vor supăra unii pe mine, din punctul meu de vedere, nu se face ce se face, astăzi. Ministerul nu comunică, nu este atent la problemele pe care le are compania, iar managementul, din punctul meu de vedere, este unul dezastru și ar trebui scoși din județ cu totul. Dan Plaveti este omul care este trimis și a fost trimis peste tot să închidă companii. Eu cred că ajunge pentru Dan Plaveti și să și-l ia ministrul la el acasă, dacă vrea să țină astfel de oameni. Cine nu respectă deciziile judecătorești trebuie să plătească și așa e normal, să facem odată lucrurile așa cum trebuie în județul ăsta, că nu mai merge așa, nu se mai poate. Iar cine îi susțin și se vede cine îi susțin, astăzi, că au făcut blat între ei, de la nivel de conducere de companie, de la nivel de minister, cu PSD, cu toți cei care conduc, astăzi, județul, au făcut blat să închidă definitiv compania”, a declarat Ion Iordache.