Politică

Senatorul Rujan, caracterizare psihosocială de manual a unui ”așa zis lider politic”!

Senatorul social-democrat Cristinel Rujan a studiat comportamentul individual, în context social, al unui lider politic local, ce pare a fi Ion Iordache, (dar nu deținem dovezi în sensul ăsta!) și a publicat o caracterizare a acestuia, în care examinează și explică foarte clar conduita individului în relație cu stimulii sociali.

Un arlechin în slujba „trebii”
sau
Cât de greu este să insiști să fii penibil, dacă nu îți poți da seama că deja ești penibil…
Este prin județul Gorj un așa-zis lider politic, pe care marii liberali din familia Brătianu cu greu l-ar fi angajat la grajduri pe moșia lor, frustrat, disperat și gălăgios, care crede că, dacă are bani, are și relevanță.
Unii au spus să fim îngăduitori cu orice formă de viață, indiferent cum se manifestă. Acceptăm sugestia, dar ne este foarte greu să tolerăm mizeria pe care o face în jurul său. Alții au spus că fotosinteza ar avea un rol determinant în supraviețuirea acestei entități.
El este fudul, convins de rolul și rostul său mesianic, providențial pentru județ, dar, în realitate, nu are substanță, este total inadecvat.
Nu are dileme, doar certitudini, ceea ce îl încadrează într-o categorie de precaritate intelectuală.
Emite judecăți de valoare despre alte persoane, deși el nu are valoare. Crede că știe totul despre toate cele trăite sau netrăite, despre cele văzute ori nevăzute, are propria sa filosofie, ale cărei concepte ar dori să așeze într-o nouă paradigmă ordinea mondială și societatea.
Lumea este uimită, siderată de limitele gândirii sale, iar el tânjește după admirație și adulație, deși nu le primește. Se hrănește numai cu speranța aprecierii colective, starea sa de convulsie narcisistă fiind singura ipostază psiho-fizică pe care o experimentează compulsiv-obsesiv-repetitiv.
Are o predispoziție spre manifestări grobiene, despotice, nu are pic de rușine ori bun-simț, îi place gâlceava și circul. Este un arlechin al politicii gorjene, dar fără pic de talent.
Oamenii au observat că, atunci când își dă cu părerea, desigur înfricoșător de banal, gesticulează dublu în raport cu cât vorbește, ceea ce arată că are un vocabular pauper, idei puține și fixe.
Este redundant și ilogic, iar lungirea (cântarea) vocalelor și accentul pus anapoda în vorbirea sa greoaie denotă o mare dificultate de exprimare.
Cu un lexic de doar 100 de cuvinte și fără școală, indiferent câți bani ar avea, nu poate să se ridice la nivelul social la care râvnește, chiar dacă a uzurpat, prin manevre pecuniare, jilțul politic pe care s-a cocoțat vremelnic și nu va fi niciodată un om respectat și apreciat, chiar dacă își va monta pe locuință, deasupra ușii de la intrare, un blazon din ipsos reprezentând un cap de porc… mistreț.
P.S. – A fost foarte dificil să aleg pentru titlu unul dintre cele trei cuvinte: arlechin, clovn și bufon, pentru că oricare i se potrivește perfect.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *