Ultima oră

Și-a împușcat tatăl în față pentru că i-a reproșat că îi „miros urât picioarele”

Un bărbat din Iowa, SUA și-a împușcat tatăl în față după ce acesta i-a reproșat că „îi miros urât picioarele”, potrivit autorităților, citate de The Guardian.

David Carpenter, un bărbat de 48 de ani din Iowa, SUA, și-a împușcat tatăl în față, după o ceartă aprinsă.

Potrivit autorităților, în timp ce erau acasă, tatăl lui i-ar fi reproșat că „picioarele îi miros urât”, ceea l-a enervat pe Carpenter, iar cei doi au început să se certe.

Bărbatul a povestit că tatăl său ar fi început să-l amenințe, moment în care s-a dus în dormitorul său, a luat o armă, s-a întors la tatăl lui și „a apăsat accidental pe trăgaci”.

Ulterior, Carpenter a alertat autoritățile, care au ajuns în scurt timp la fața locului. Tatăl acestuia a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale, însă medicii au precizat că rănile nu îi pun viața în pericol.

Carpenter a fost reținut de polițiști și este acuzat de tentativă de omor, dar și pentru punerea în pericol a minorilor, pentru că, spun polițiștii, în momentul în care a avut conflictul dintre cei doi, în casă se aflau și doi copii.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *