Social

Simpozion educațional organizat în premieră la Târgu Jiu

Un simpozion educațional dedicat științelor vieții va avea loc în premieră la Târgu Jiu. Astfel, Simpozionul județean „Științele Vieții” -ediția I, se va desfășura în data de 7 iunie, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”. Tema simpozionului este: „Integrarea fizicii, chimiei și biologiei în înțelegerea fenomenelor naturii”. Scopul simpozionului este relansarea științelor implicate în explicarea fenomenelor naturii prin stimularea creativităţii ştiinţifice şi tehnice a elevilor şi învăţarea creativă în şcoală, încurajând elevii să-şi dezvolte modele proprii de explorare, investigare şi exprimare, prin intensificarea relaţiilor de colaborare între instituțiile de învățământ.

Se mai are în vedere promovarea relaționării și cooperării între școli pentru dezvoltarea competențelor de bază în știință și tehnologie. Îmbunătățirea relațiilor de colaborare și cooperare între factorii implicați în formarea și dezvoltarea tinerei generații. De asemenea, se propune valorificarea și promovarea potențialului creativ și inovator al cadrelor didactice prin exemple utile dezvoltării durabile a României – în context european. Finanţarea proiectului va fi realizată cu sprijinul Asociației Profesorilor de Științe din Județ.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *