Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia susține că sunt carențe mari în ceea ce privește profesionalismul angajaților care ocupă posturi de conducere la compania energetică. Alin Munteanu, liderul Cartel Alfa Gorj și președintele de sindicat al angajaților TESA din Complexul Energetic Oltenia, a declarat că procentul celor care ocupă în mod nedrept posturi de conducere este unul ridicat și a crescut în ultimii ani, ca urmare a influențelor politicului.
„Sunt peste 70% din șefii Complexului Energetic Oltenia care ocupă nedrept posturile. Din păcate, aceasta este realitatea. De la un an la altul, de la un deceniu la altul, calitatea a scăzut foarte mult. Dacă în anii 1990 și până în 2000 aveam oameni care putea lucra lejer în ministere și câțiva care puteau chiar să fie miniștri, acum situația este total schimbată”, a precizat Alin Munteanu, sindicalist în Complexul Energetic Oltenia.