Dezvăluiri

Sindicalist CEO: Ne mai întâlnim cu administrația când va fi gata bugetul

Problemele Complexului Energetic Oltenia nu se referă doar la scăderea producției și vânzările slabe de energie, ci și la faptul că nu a fost încă aprobat Bugetul de Venituri și Cheltuieli și sunt incertitudini majore cu privire la funcționarea de anul viitor. În ceea ce privește Bugetul de Venituri și Cheltuieli al CEO, se așteaptă ca acesta să fie aprobat de către Guvern, după ce va primi avizele necesare de la ministerele de resort.

În lipsa unui Buget aprobat, a fost pentru prima dată în istoria companiei energetice când minerii și energeticienii nu au beneficiat de un bonus de Paște. Discuțiile sunt ca după aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli sindicatele și administrația din cadrul Complexului Energetic Oltenia să negocieze un bonus în contul primei de Paște și al voucherului de vacanță.

Conform sindicatelor, prima de Paște a fost pierdută pentru acest an, iar tichetele de vacanță au o valoare de numai 1.600 de lei, față de 3.000 de lei anul trecut. De asemenea, cei 1.600 de lei se vor acorda numai dacă beneficiarul va achita jumătate din sumă, respectiv 800 de lei.

În plus, voucherele de vacanță se vor acorda numai salariaților care au un salariu de sub 8.000 de lei net. La Complexul Energetic Oltenia salariile au devenit destul de mari, după ce anul trecut toate primele și sporurile au fost incluse în salariul de bază.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *