Dezvăluiri

Sindicalist: Trebuie să asigurăm protecția socială pentru cei care rămân

Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia susține că este nevoie de un plan pentru măsuri clare de protecție socială destinate personalului care va rămâne la companie, adică angajații care nu se vor încadra la pensionarea în baza Legii 197 din 2021. Astfel, va fi nevoie de un plan de acțiune pentru reactivarea ordonanței privind acordarea de venit de completare și de șomaj, în situațiile în care la un moment dat, după 2026 și până în 2030 nu vor mai fi îndeplinite condițiile pentru pensionare. Este vorba de personalul tânăr. Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, a declarat că este necesar să fie pus la punct de acum un plan de asigurare a protecției sociale, chiar dacă va fi vorba și de un singur angajat.

Conform Planului de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Mai exact, Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030. După închidere, activitățile de ecologizare vor dura 1 an. După 2031 nu mai va mai exista activitate de minerit și producere de energie pe bază de cărbune în România. În ceea ce privește politica de personal, de la 11.000 de angajați CEO va rămâne în 2026 cu 4.500, iar în 2030 cu 2.613.

„Măsurile de restructurare care vizează închiderea perimetrelor miniere se află în diferite stadii de implementare. Pentru perimetrele miniere Peșteana, Lupoaia și Husnicioara există Planuri Tehnologice de Încetare a Activității înaintate la Ministerul Energiei pentru a fi aprobate în Comisia Tehnico-Economică.

Pentru perimetrele miniere Jilț Sud, Tismana, Jilț Nord există în curs de derulare procedură pentru selecția serviciilor de proiectare pentru elaborarea Planurilor Tehnologice de Încetare a Activității.
Carierele Complexului Energetic Oltenia se închid și se ecologizează conform Planului de restructurare aprobat prin Decizia C(2022) 553, corelat cu necesarul de lignit pentru capacitățile energetice care vor asigura funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Electroenergetic Național și în concordanță cu lucrările de punere în siguranță a extracției de lignit prevăzute în Planul de Închidere a Activității (PIA) pentru fiecare carieră”, potrivit Complexului Energetic Oltenia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *