Liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia se vor întâlni cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, miercuri. La întrevedere vor participa sindicaliștii de la toate unitățile producătoare de energie pe bază de cărbune. Principala temă de discuție se referă la celebra Ordonanță ”trenuleț” care ar putea diminua veniturile angajaților din sistem. Reprezentanții salariaților amenință cu declanșarea conflictului de muncă în cazul în care nu se vor găsi soluții la această întâlnire. „Urmează să ne vedem miercuri cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja. O să mergem trei lideri de sindicat din județul Gorj, dar vor fi prezenți și alți colegi din țară de la toate unitățile producătoare de energie pe bază de cărbune. Trebuie găsite soluții pentru oamenii pe care îi reprezentăm pentru că nu o să acceptăm ca salariații să piardă din drepturile financiare din cauza Ordonanței ”trenuleț”. Noi suntem optimiști că o să găsim înțelegerea necesară”, a declarat președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe.
Discuții și despre decalarea termenelor din Planul de Restructurare
Liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor profita de această vizită pentru a discuta cu Burduja și despre decalarea termenelor prevăzute în Planul de Restructurare. Ministrul Energiei a mers la Bruxelles pentru a aborda această problemă. „Noi, liderii de sindicat de la Gorj, o să discutăm și despre decalarea termenelor. Suntem și noi curioși să auzim ce discuții s-au purtat la Bruxelles pe această temă pentru că este vorba despre viitorul companiei energetice”, a mai precizat Căldărușe.