Liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu concep ca minerii și energeticienii să piardă 20% din venituri, așa cum Ministrul Energiei a solicitat Directoratului companiei. Reprezentanții salariaților spun că o astfel de variantă ar agita situația în rândul angajaților care și așa sunt nemulțumiți privitor la viitorul companiei energetice. Totuși, în cazul în care se va ajunge la o astfel de situație, atunci lucrurile vor degenera, după cum afirmă președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe. „Eu cred în continuare că nu se va ajunge la o situație prin care angajații să piardă financiar pentru că nu vom accepta așa ceva. Nici nu știu ce-i așteaptă cei care au în plan astfel de lucruri. Oamenii merită să aibă veniturile crescute, nicidecum tăiate. Păi s-a ieftinit ceva în țară? Alimente de bază, facturi, dobânzi? Nu e posibil așa ceva și ar face bine să renunțe la astfel de idei care nu fac decât să-i agite și mai mult pe angajații Complexului Energetic Oltenia. Cred că prioritatea celor care conduc este aceea să regândească strategia energetică națională pentru că văd și ei ce se întâmplă în lume”, a declarat președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe.
0 1.495