Părinții sesizează că școala aflată în subordinea Consiliului Județean Gorj nu are personal pentru curățenie. De altfel, în școală există o singură femeie de serviciu, plătită pentru cinci ore, acesta fiind obligată să asigure curățenia în toate cele trei centre unde artiștii își desfășoară activitatea.
Clasele miros îngrozitor a mucegai, spun, pe la colțuri, și profesorii. În incinta școlii se văd tavanele care au căzut, în urma ploilor, iar în sala mică de balet plouă. Sunt condiții improprii de predare pentru elevii înscriși la ȘPA Târgu Jiu, cu atât mai mult cu cât părinții plătesc orele copiilor, iar tarifele depășesc câteva sute de lei pe an, nefiind deloc mici.
Dacă mai punem la socoteală faptul că acea clădire este considerată drept una cu risc seismic, se înțelege dezastrul generalizat de la această instituție de cultură.
Grav este că școala nu a făcut niciun fel de investiții la acest capitol, dar a cheltuit 100.000 de lei pe un sistem de lumini, care este utilizat o singură dată pe an, la Festivalul de Folk.
În timpul pandemiei, ȘPA a lăsat fără buget ”Lyra Gorjului”, și nimeni nu a explicat de ce nu au mai fost bani pentru concertele orchestrei.
Școala este condusă de către Alexandru Bratu, fostul director al Arhivelor Statului Gorj, care ocupă poziția de manager al instituției din anul 2017. Chiar anul trecut Bratu a fost evaluat de o comisie de la nivelul CJ Gorj și a primit nota 9.97 pentru activitatea sa. Niciun membru a comisiei nu a intrat însă în incinta instituției pentru a vedea cum arată și dacă elevii și profesorii au condiții să își desfășoare activitatea.