Dezvăluiri

ȘOCANT! O familie întreagă a murit, la Văgiulești, după ce a fost infectată cu COVID!

Tragedie în comuna gorjeană Văgiulești! Un inginer, în vârstă de 58 de ani, angajat în cadrul Complexului Energetic Oltenia și părinții săi, au decedat în numai o săptămână, după ce au fost confirmați ca fiind infectați cu virusul SARS-CoV-2.

O familie întreagă din Văgiulești a fost răpusă în numai câteva zile, trei dintre membrii săi fiind infectați cu noul coronavirus și toți trei au decedat.

Mai întâi au murit cei mai în vârstă, soț și soție, ambii pensionari care au fost internați în spital, după ce a fost depistați cu COVID-19. Bătrânul, în vârstă de 81 de ani, a decedat, din cauza complicațiilor și a altor afecțiuni, iar soția sa, de 79 de ani, a murit, la numai două zile distanță, chiar în ziua în care soțul său era înmormântat.

Fiul celor doi, inginerul Teiu, angajat la Complexul Energetic Oltenia, a fost și el confirmat pozitiv și a decedat, marți, 24 noiembrie, la o săptămână după moartea părinților. Ancheta epidemiologică a stabilit că inginerul, în vârstă de 58 de ani, ar fi transmis virusul și părinților.

Culmea este că inginerul nu locuia împreună cu părinții și îi vizitat tot mai rar, tocmai de teamă de a nu le transmite virusul.

Cunoscuții familiei sunt de-a dreptul șocați. ”Doamne ce dezastru ! O familie întreagă a fost răpusă de acest Covid! Mă refer la familia Teiu. Acum o săptămână au fost răpuși Domnul Teiu, care a fost șeful meu și pentru care am avut o stimă deosebită, cu soția, iar azi singurul lor băiat! Dumnezeu sa-i odihnească în pace!”, a postat o cunoștință a familiei.

Comuna Văgiulești se află în scenariu roșu, după ce indicele de infectare a ajuns la 4,19 cazuri la o mie de locuitori.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *