Ultima oră

Şofer beat şi cu permisul suspendat, reţinut 24 de ore de polițiști

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost prins de poliţiştii din oraşul Avrig, judeţul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism după ce băuse alcool, el având şi permisul de conducere suspendat, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat al IPJ Sibiu, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Avrig au observat, vineri, în jurul orei 14,45, un şofer care nu purta centura de siguranţă în timp ce conducea un autoturism pe strada Eroilor.După oprirea regulamentară a autoturismului, poliţiştii au constatat că la volan se află un localnic în vârstă de 47 de ani, al cărui drept de a conduce este suspendat din cursul lunii ianuarie a acestui an, ca urmare a declanşării de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului (1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat).

De această dată, testarea alcoolscopică a şoferului a indicat un rezultat de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, şoferul fiind însoţit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influenţa alcoolului.

El va fi prezentat procurorilor, în vederea aplicării unei măsuri preventive.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *