Ultima oră

Şofer cu Mercedes, respins de două ori în câteva zile la ITP, după ce a pus bandă de izolat peste becurile aprinse din bord

Un şofer cu Mercedes, din Caraş-Severin, a fost respins de două ori în câteva zile la ITP, după ce a rezolvat defecţiunile maşinii cu bandă de izolat.

Şoferul cu Mercedes a ajuns în urmă cu câteva zile la RAR Caraş-Severin pentru efectuarea inspecţiei tehnice periodice, însă maşina a fost respinsă din cauza unor defecţiuni, printre care şi sistemul SRS (airbag), senzorul acesta fiind aprins în bordul maşinii.

Câteva zile mai târziu, şoferul s-a prezentat din nou la RAR şi a anunţat că a rezolvat defecţiunile, însă reprezentanţii Registrului Auto Român au descoperit că bărbatul nu a făcut altceva decât să acopere cu bandă de izolat erorile din bord.

„În urmă cu câteva zile, autovehiculul din imagini a fost adus la RAR Caraș-Severin pentru efectuarea ITP, dar a fost respins. O să înțelegeți imediat de ce. Astăzi, proprietarul s-a prezentat din nou cu mașina la RAR, după ce a “remediat” neconformitățile constatate.

În continuare, explicațiile foto:

Foto 1 – aparent, un panou de bord care nu indică nicio defecțiune, poate doar puțină bandă de izolat în plus;

Foto 2 – colegii noștri au o vagă bănuială că banda de izolat ascunde un mic secret;

Foto 3 – bănuiala se confirmă;

Foto 4 – am descoperit ce ascundea banda de izolat.

Autovehiculul a fost din nou respins la ITP.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *