Polițiștii rutieri s-au aflat la datorie noaptea trecută. Câțiva șoferi au fost depistați beți la volan. Astfel, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în flagrant delict, un localnic de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului, având o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării probelor biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Totodată, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Ordine Publică, au depistat un bărbat de 43 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Gilortului, din municipiul Târgu Jiu, având permisul de conducere anulat. La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere anulat.
De asemenea, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe DJ 673 Motru – Miculești, o persoană conduce un autoturism, fiind, posibil, sub influența băuturilor alcoolice. La fața locului s-au deplasat polițiștii, fiind identificat un bărbat de 62 de ani, din comuna Slivilești, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 673 Miculești, având o concentrație de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
0 211