La data de 11 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza comunei Alimpesti, s-ar fi produs un eveniment rutier, soldat cu victime.
,,Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, un tânăr de 28 de ani, din comuna Alimpesti, în timp ce conducea un autovehicul pe D.J.675 C , ar fi pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un cap de pod din beton.
În urma impactului, a rezultat accidentarea conducătorului auto, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând să îi fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis polițiștii.