„Noi suntem Cuza și Emi de la Noaptea Târziu, trupă care face parodii pe online. Am stat în aceeași bancă la liceu, cei mai buni prieteni, parteneri în crimă cum s-ar spune acum pe la Hollywood. La Asia ne doream de multă vreme să venim, mă visam alergând și eu acolo”, a mărturisit Cuza.
Cuza, solistul trupei ”Noaptea târziu”, a povestit prin ce a trecut pe ”Drumul împăraților”, dar și cât de greu îi este să facă autostopul într-o țară afectată de pandemie, în care oamenii nu prea trec pe stradă.
„Treci de autostop, urmează misiunea, treci de misiune, urmează autostop și după te trezești că trebuie să cauți cazare și pe lângă cazare mai trebuie să și mănânci și eventual poate bei și tu o bere. La autostop se întâmplă ceva rău, nu oprește nimeni. Ajungi în punctul ăla în care stai trei ore la marginea unei străzi, sunt 40 de grade, faci semn de te doare umărul și nimeni nu oprește și mai mult de atât, toți te ignoră. Cel mai greu lucru pentru noi acum e autostopul. Cu cerșitul nu avem o problemă, egoul pentru noi e doar un titlu de piesă. Pandemia e un factor care ne-a încurcat foarte rău, străzi pustii, oameni sunt reticenți să ne primească, nu găsești cazare, nu găsești o mașină să faci autostopul, nu ai de unde să găsești mâncare. Eu am slăbit 5 kile și ceva până acum. Am avut o misiune în care trebuia să ne ascundem foarte bine pe feribot, ne-a prins jandarmeria, a fost un haos total în care jandarmii urlau, ne-au aliniat. Asia Express este cel mai bun loc unde să îți faci amintiri frumoase”, a încheiat Cuza.