Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, joi, că primul lot al Drumului Expres Craiova-Piteşti (18,5 km) va fi dat în scurt timp în circulaţie.
„Primul lot al Drumului Expres Craiova-Piteşti (18,5 km) va fi dat în scurt timp în circulaţie! Luni voi merge pe acest şantier! Antreprenorul lotului 1 al Tronsonului 2 a solicitat începerea procedurilor de recepţie la terminarea lucrărilor”, a anunțat, joi, ministrul Grindeanu.
Lotul 1 al Drumului Expres 12 va avea rol de variantă ocolitoare a Balşului.
„După deschiderea circulaţiei rutiere, accesul pe acest lot se va face astfel:
– pe relaţia Craiova-Piteşti, accesul se face din DN 65, prin sensul giratoriu executat în apropiere de Balş;
– pe relaţia Piteşti-Craiova, accesul se va face prin sensul giratoriu construit pe DN 65, spre localitatea Piatra Olt”, a menționat Sorin Grindeanu.
Sursa: digi24.ro