Stil de viață

Sportul, benefic pentru creierul copiilor

Mens sana in corpore sano, spune o zicală din vechime, confirmată astăzi de nenumărate studii. Unul dintre cele mai recente, ale cărui concluzii au fost prezentate de specialiștii de la Universitatea din Montreal, susține că sportul este extrem de important pentru copii, și nu numai pentru corp, ci și pentru minte.

La ora actuală, din ce în ce mai mulți părinți includ în activitățile zilnice ale copiilor și mișcarea. Dans, karate, tenis, înot, mers pe role, cu bicicleta, fotbal, micuții le pot experimenta încă din primii ani de viață. Iar familiile care își stimulează copiii să facă regulat mișcare pot constata cu plăcere că micuții se organizează mult mai bine la școală, se concentrează mult mai eficient, respectă regulile și își asumă responsabilități.

Cercetătorii canadieni explică acest lucru prin faptul că sporturile îi integrează pe copii în echipe, cu țeluri precise, iar copiii deprind astfel un comportament sănătos. Acestea sunt beneficii care le completează pe cele pe care le aduce practicarea regulată a sportului pentru organismul copiilor: se știe că toți copiii angrenați în activități sportive au un risc mai mic de obezitate. În plus, aceștia sunt mai sociabili, mai generoși și sunt dispuși să-și ajute colegii și să-i susțină, mai ales în cazul practicării sporturilor de echipă. Specialiștii susțin că odată dezvoltată musculatura în copilărie, aceasta se va menține toată viața, dacă este stimulată și întreținută prin sport.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *