Actualitate

Sprijin din partea statului pentru crearea de suprafețe împădurite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește Cereri de plată aferente anului 2021 pentru schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite”.

Cererile de plată se primesc până la data de 17 mai 2021, de către beneficiarii care au depus Cereri de sprijin în cadrul sesiunilor 1/2016, 2/2017, 3/2018, 4/2019 sau/și 5/2020.
Cererile de plată pot fi depuse și după data de 17 mai, respectiv până la data de 11 iunie 2021 (inclusiv), cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 17 mai 2021 (inclusiv).

Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse, fără aplicarea de penalități, până la data de 31 mai 2021 (inclusiv). Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse și după data 31 mai 2021, dar nu mai târziu de 11 iunie 2021, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor aferente anului de angajament pentru utilizarea efectivă a suprafeței în cauză peste termenul de 31 mai 2021.

În contextul actual privind epidemia de Coronavirus pe teritoriul României, conform legislației, pe perioada stării de alertă, depunerea cererii de plată se poate realiza la Centrele APIA, fără prezența fizică a beneficiarilor, prin mijloace electronice de comunicație.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *