Eveniment

Starea de urgență amână procesul bărbatului acuzat că se masturba în fața elevelor, la Târgu-Cărbunești

Curtea de Apel Craiova a amânat, joi, dosarul de ultraj contra bunelor moravuri, în care un bărbat este acuzat că s-a masturbat în apropierea liceului din Târgu-Cărbunești, motivul pentru care s-a luat această hotărâre fiind starea de urgență, instituită pe teritoriul României, în contextul epidemiei de coronavirus.

„Dispune suspendarea cauzei în conformitate cu Decretul nr. 195/2020 publicat în Monitorul Oficial Nr. 212 din 16 martie 2020 prin care s-a decretat instalarea stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării pe o perioadă de 30 de zile”, a decis instanța. Inculpatul a fost condamnat, în luna decembrie a anului trecut, fără acord de recunoaștere, cu o amendă penală, de către magistraţii Judecătoriei Târgu-Cărbunești. „Condamnă inculpatul la o pedeapsă de 3000 lei amendă penală reprezentând 150 zile – amendă în cuantum de 20 lei ziua. Deduce din pedeapsa stabilită reţinerea de 24 de ore, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2980 lei amendă penală, reprezentând 149 zile – amendă în cuantum de 20 lei ziua”, a decis prima instanță.

Bărbatul de 54 de ani, din Târgu-Jiu, ar fi fost văzut, la sfârșitul anului 2018, în timp ce se masturba. O femeie a sesizat Poliția. Acesta a fost trimis în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri. „Polițiștii din cadrul Poliţiei Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizati de o femeie de 44 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a observat o persoană de sex masculin care are un comportament indecent, pe stradă. Polițiștii s-au deplasat, de îndată, la locul indicat, ocazie cu care au identificat un bărbat de 54 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care manifesta un comportament exhibiționist, în zona unui liceu, din localitate. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj, la începutul anchetei. Inculpatul a spus că, de fapt, își făcea nevoile.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *