Dezvăluiri

START în campania electorală! Ce ne propun candidații!

Aglomerație mare, joi noaptea, în centrul municipiului Tg-Jiu, unde s-au strâns aproape toți candidații, liderii partidelor și susținătorii politici, la startul campaniei electorale. Candidații partidelor au lipit primele afișe și s-au declarat extrem de optimiști, la debutul cursei electorale pentru alegerile locale care vor avea loc pe 27 septembrie.

Primarul liberal Marcel Romanescu s-a arătat încrezător că târgujienii îi vor acorda un nou mandat pentru a putea continua proiectele începute.

”Sunt convins că târgujienii îmi vor acorda votul dumnealor, pentru că, în cei trei ani, nu le-am înșelat încrederea. Municipiul Tg-Jiu, prin prisma proiectelor și investițiilor pe care le-am realizat, celor aflate în desfășurare și celor viitoare, va deveni un oraș modern. Eu știu ce am de făcut, pot realiza acest lucru doar împreună cu oamenii din acest oraș și de aceea mă bazez pe sprijinul dumnealor”, a precizat Marcel Romanescu.
Și Iulian Popescu, candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean era optimist, deși e la începutul carierei politice. ”A început campania electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie. Programul meu, #imipasadeGorj, este cel care poate transforma județul Gorj. #imipasadeGorj este proiectul de județ așteptat de ani de zile – un spital nou, infrastructură rutieră, Gorj, destinație turistică de succes, investiții în tineri și educație”, a adăugat Iulian Popescu.

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj și candidat al PSD pentru un nou mandat la conducerea instituției, le-a mulțumit gorjenilor pentru că i-au acordat votul, în urmă cu patru ani, și s-a declarat convins că gorjenii au încredere și pe viitor în social-democrați.
”Trebuie să mulțumesc, în primul rând, gorjenilor care, în urmă cu patru ani de zile, ne-au dat votul de încredere nouă celor de la PSD și sunt convins că ni-l vor da pe mai departe, pentru încă patru ani, pentru județul Gorj, pentru municipiul Tg-Jiu și pentru toate primăriile din județ. Suntem demni și luptăm curajos, vă vrem și sunt convins că veți fi alături de noi”, a spun Cosmin Popescu.
Ciprian Florescu, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Tg-Jiu, le-a cerut târgujienilor și gorjenilor să aibă încredere în proiectele cu care se vor prezenta în fața lor și le-a promis oamenilor o viață mai bună.
”Se poate spune că începem bătălia pentru recâștigarea municipiului Tg-Jiu, pentru recâștigarea primăriei, în încercarea noastră de a vă oferi dumneavoastră, celor ce trăiți, zi de zi, aici o viață liniștită, o viață frumoasă, o viață îmbelșugată, o viață pe care fiecare dintre dumneavoastră și-o dorește. Sloganul meu este: «Tg-Jiu, un loc numit acasă!», și asta ne dorim să devină reședința județului Gorj, pentru fiecare dintre cetățenii noștri. Ne dorim din suflet să aveți încredere în noi, pentru că proiectele cu care venim în fața dumneavoastră sunt credibile, sunt realizabile și vom depune toate eforturile să le ducem la capăt”, a declarat Ciprian Florescu.

”Am dat start implicării!”, a fost mesajul cu care au venit cei de la PMP. În lipsa liderului organizației județene, Nicolae Davițoiu, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj, internat în spital, din cauza unor probleme cardiace, dar în prezența candidatului la funcția de primar al municipiului Tg-Jiu, Marian Rotaru, ”popularii” au afirmat că sunt încrezători că-i pot convinge pe gorjeni și târgujieni de faptul că sunt cea mai bună alegere.

Adrian Tudor și Ștefan Ghimiși, candidații Partidului Verde la Primăria Tg-Jiu, respectiv Consiliul Județean Gorj, mizează pe renașterea orașului și județului și consideră decisive alegerile de la finele lunii viitoare. ”De votul dumneavoastră depinde dacă Târgu – Jiul va rămâne în urmă, fără o direcție clară de dezvoltare sau va renaște valorificând resursele mari pe care le are”, a spus Adrian Tudor.

Liderul organizației Gorj a partidului Alternativa pentru Demnitate Națională, Nicolae Ivăniși, mizează pe tineri și s-a declarat convins că gorjenii s-au săturat de declarațiile acelorași politicieni care i-au mințit, în ultimele trei decenii.
”Este timpul celor tineri și am simțit că asta vor și gorjenii. Prin acțiunile pe care le-am făcut, în ultimii ani, am demonstrat că noi suntem alături de oameni, în mijlocul lor, atunci când oamenii au nevoie de noi. Știm exact cu ce probleme se confruntă oamenii și ce trebuie să facem pentru ei. O să vedeți o altfel de abordare a problemelor din partea noastră, pentru că gorjenii s-au săturat de acești politicieni care-i mint de vreo 30 de ani încoace”, a declarat Nicolae Ivăniși, candidat ADN la funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *