Marcel Boloș, ministrul pentru fonduri europene, a declarat la Digi24 că stimulentul de risc pe care îl va primi personalul medical implicat în mod direct în tratarea cazurilor de infectare cu coronavirus va fi o sumă fixă și se va impozita.
Cele două condiții pentru acordarea banilor sunt emiterea unei decizii de către conducerea unității medicale privind personalul medical implicat și a implicarea directă în tratamentul cazurilor de coronavirus.
Vor beneficia medici, asistenți medicali, personalul de pe ambulanțe, paramedici, personalul auxiliar.
Drepturile salariale de pe aprilie se achită în mai, a declarat Marcel Boloș.
„Unitățile sanitare au o dată stabilită pentru plata salariilor.
Banii se plătesc din fondul de salarii, la rectificarea bugetară de ieri s-a aprobat suplimentarea fondului de salarii pentru personalul medical implicat cu 500 milioane de lei.
Pentru toate unitățile sanitare care au nevoie de acest supliment de buget al fondului de salarii a fost aprobată suplimentarea de buget, s-au asigurat sursele de finanțare pentru plata stimulentului.
Începând cu mai, iunie, se poate achita stimulentul de risc cum s-a menționat în ordonanță.
Stimulentul nu se calculează pe fracțiuni de normă nu se raportează la numărul de ore lucrate.
E în sumă fixă, lunară și se acordă în întregime pentru întreg personalul implicat în tratamentul cazurilor de coronavirus.
Este suma de 2500 lei brut, se impozitează cu 10%, nu se calculează CAS, CASS.
Suma netă e de 2.250 lei pe lună, se acordă pe perioada decretării stării de urgență.
Costurile sunt în întregime decontate de CE.”, a explicat Marcel Boloș.