Dezvăluiri

Sume derizorii alocate de Ministerul Culturii pentru operele lui Brâncuși de la Tg-Jiu!

Nici măcar la nivel declarativ nu există un interes deosebit pentru operele lui Constantin Brâncuși din municipiul Tg-Jiu, din partea Ministerului Culturii. Dovada cea mai clară e aceea că, de ani de zile, sunt alocate sume derizorii pentru restaurarea și conservarea acestora, deși există intenția ca ansamblul sculptural de la Tg-Jiu să fie inclus în Patrimoniul Universal UNESCO. La Tg-Jiu există un Centru de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși” și un muzeu care-i poartă numele marelui sculptor și cam atât. Din când în când mai are loc câte o întâlnire, anunțată, de fiecare dată, cu pompă de autoritățile locale, în care niște experți vin, concluzionează că ar fi bine dacă Ansamblul Monumental va fi inclus în UNESCO.

Prin Pogramul Național de Restaurare, elaborat și fundamentat de Institutul Național al Patrimoniului și aprobat, la începutul acestei luni, de ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, au fost alocați 1.000 de lei pentru proiectul de consolidare și restaurare a podului vechi de peste râul Jiu. Nu se știe cu exactitate care tronson al podului, cel pe care se face accesul pe insulița de la marginea Parcului Central sau cel abandonat în boscheți pe malul celălalt al Jiului.

Tot 1.000 de lei a alocat Ministerul Culturii și pentru Ansamblul Monumental ”Calea Eroilor”, adică pentru un așa zis ”proiect componente artistice”.

Trebuie remarcat faptul că în Programul Național de Restaurare, Institutul Național al Patrimoniului nu a prevăzut niciun leu pentru restaurarea operelor lui Constantin Brâncuși de la Tg-Jiu.
De altfel, ministrul Culturii a fost interpelat, încă din luna aprilie, pe această temă, de deputatul social-democrat Mihai Weber și, cu toate că avea un termen rezonabil pentru a răspunde, Lucian Romașcanu a ignorat importanța acestor obiective pentru patrimonial cultural mondial și nu a răspuns, nici după cinci luni, în legătură cu vreun proiect sau sumă alocată pentru restaurarea operelor de la Tg-Jiu.

Planul strategic instituțional (PSI) al Ministerului Culturii, pentru perioada 2021-2024, a fost elaborat cu asistență tehnică din partea experților Băncii Mondiale, în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri nerambursabile și implementat de Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu Curtea de Conturi a României și Academia Română, însă de la București, din sediul Ministerului Culturii, Gorjul nu se vede.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *