Dezvăluiri

Supărare mare! Petrescu, înlocuit din AGA a Direcției Publice Motru

Ilie Petrescu și-a piardut locul din AGA Direcției Publice Motru, după ce primarul localității Gigel Jianu a inițiat un proiect de hotărâre în acest sens. Pentru acest scop, primarul a întrunit ședință de îndată miercuri la ora 16.30, ședința fiind întrunită on-line, și a cerut înlocuirea lui Petrescu cu o altă persoană.

Petrescu a fost înlocuit, după ce proiectul a trecut cu 11 voturi pentru din 11 prezenți, în locul acestuia fiind numit liberalul Claudiu Alpredi, ce a fost validat în CL abia luna trecută. Alpredi e consilier local de o lună, lucrează la Cariera Roșiuța, și i-a luat locul în CL lui Dorel Drăghici, noul director al UATAA Motru.

Petrescu a fost timp de patru ani membru în AGA Direcției Publice Motru, în care se mai află încă un reprezentant al CL, în speță Iorga Cristian, numit în urmă cu o săptămână. Consilierul Iorga de la UNPR i-a luat locul liberalului Pintea, forțat să își dea demisia. Iorga este cu un picior în PNL, lui promițându-i-se locul 4 pe lista consilierilor PNL.

Ilie Petrescu este consilier PSRo, partid care a trecut de partea majorității liberale. Cu toate acestea, s-a dorit înlocuirea lui, și pentru că s-a auzit că acesta va candida din partea altui partid la fotoliul de primar.

Direcția Publică Motru nu are buget aprobat pentru anul în curs, dar se fac, în prezent, înlocuiri, pe bandă, în organismele de conducere. Salariații sunt nemulțimiți pentru că bugetul a fost prezentat în ședința de luna trecută dar majoritatea l-a respins. Au mai fost trei ședințe dar pe ordinea de zi proiectul nu s-a mai aflat.

Miza finală este înlocuirea CA-ului și implicit a lui Tudor Dobrică, directorul societății.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *