Complexul Energetic Oltenia ar trebui să plătească 700 de milioane de euro pe un număr de 9 milioane de certificate, pentru energia produsă în 2021. Ar fi nevoie de un nou ajutor financiar de la bugetul de stat, în valoare de peste 500 de milioane de euro. Deputatul USR Radu Miruță spune că banii, plătiți de compania energetică de la Târgu-Jiu se duc într-un fond de mediu iar Ministerele Mediului și Energiei au obligația de a întoarce banii în zonele afectate „ Eu aș vrea să aflu, ceea ce am și întrebat în Parlament și mi s-a promis că voi primi răspuns, dar nu am primit, ce s-a întâmplat cu banii, pentru că există un circuit al banilor. Ei se duc într-un fond de mediu din care Ministerele Mediului și Energiei trebuie să-i folosească în anumite scopuri, în sensul că ar trebui să întoarcă banii în zonele defavorizate. Zonă defavorizată este Gorjul. Acest județ este chinuit să plătească. Câți bani din cei plătiți de Complexul Energetic Oltenia s-au întors în județul Gorj? Există și o directivă a Comisiei Europene care dă posibilitatea accesării unor fonduri europene tot pe baza că au fost plătite aceste certificate. Sunt două izvoare de bani care pot întoarce acești bani în județul Gorj. Acum doi ani de zile, când m-am interesat eu, Complexul Energetic Oltenia nu s-a interesat despre cel de la Comisia Europeană, nici măcar nu aplicase. Mi se pare inacceptabilă situația asta. Gorjul pare în continuare păcălit, deși în Parlament este o majoritate covârșitoare. Banii nu se întorc în Gorj, fiindcă niște capete stau plecate. Această companie va rezista până când sistemul energetic va rezista fără ea. Compania nu rezistă pentru că e vreun politician din Gorj care se zbate pentru ea, compania rezistă pentru că, deocamdată, în România se stinge lumina fără ea”, a conchis parlamentarul de Gorj.
0 780