Deputatul PNL Gheorghe Pecingină, cel care l-a adus la Gorj pe investitorul ucrainean, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că, săptămâna trecută, a fost semnat contractul pentru preluarea unor hale din Bârsești ale fostei fabrici de ciment. Potrivit parlamentarului de Gorj, investitorul ucrainean își va începe activitatea cu câteva sute de angajați, urmând ca, în final, să ajungă la aproximativ o mie. „Săptămâna trecută, a fost semnat contractul pentru preluarea unor hale, a fost plătit avansul, își vor desfășura activitatea în halele de la Bârsești din cadrul fostului combinat de ciment. Am fost prezent la întâlnirile cu președintele Consiliului Județean, cu reprezentanții primăriei, cu reprezentanții Prefecturii. Le mulțumesc autorităților că au arătat deschidere și disponibilitate pentru a sprijini în mod legal activitatea investitorilor. Mă bucur că Târgu-Jiul a putut să atragă asemenea investitori, care vor începe activitatea cu un număr de câteva sute de angajați, urmând în planul de afaceri pe care îl au să ajungă undeva în jur de 1000 de angajați la nivelul anilor următori. Pentru mine e o realizare și la nivel personal. Am văzut deschidere totală din partea autorităților pentru investiții la Târgu-Jiu și asta a lăsat o notă foarte bună Gorjului și în mediul de afaceri al celor care au plecat din Ucraina. S-a răspândit destul de repede zvonul că există oamenii care își doresc investiții la nivelul județului Gorj și cred că nu vor fi singurii investitori”, a conchis vicepreședintele PNL Gorj.
“Începând din septembrie ,vor aduce utilajele”
Potrivit deputatului Gheorghe Pecingină, investitorul ucrainean este unul de top, în primii 10 în Ucraina, își va aduce utilajele la Bârsești, începând cu luna septembrie. “Începând din septembrie, vor aduce utilajele, sunt utilaje destul de mari. Ei aveau în Harkov o fabrică nouă, o retehnologizaseră de curând. Era o firmă de top în Ucraina, în primele 10 producție. Mă bucur că facem pași și arătăm deschidere totală. Inițial, se orientaseră spre Craiova, am reușit să-i deturnăm și asta și datorită autorităților. Produc de la confecții metalice, necesare pentru logistică, rafturi, remorci agricole, produc utilaje pentru irigații și balustrărzi pentru autostrăzi. Au parteneri din Asia, Africa, Uniunea Europeană. E o firmă destul de mare și cred că va găsi și forța de muncă calificată, pentru că, așa cum știm, sunt sincope la nivelul CEO, care urmează să fie reorganizat și retehnologizat și, atunci, sper că o mare parte din oameni își vor găsi de lucru la aceste firme”, a mai declarat parlamentarul de Gorj.