Ultima oră

Sute de produse de lux, contrafăcute, vândute de un magazin online

Trei persoane din București care pretindeau că vând produse ale unor branduri de lux, pe internet, s-au trezit cu Polția la ușă, pentru că marfa era, de fapt, contrafăcută.

Poliția Capitalei a făcut, ieri, percheziții în Sectorul 5 din București, în cadrul unui dosar penal de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Mai exact este vorba despre un magazin online care le transmitea clienților că vinde produse ale unor branduri de lux, însă, de fapt, acestea, erau falsuri.

Magazinul, în spatele căruia se aflau trei persoane, respectiv doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 22 și 46 de ani, avea și un punct de lucru, în Sectorul 5, unde clienții puteau veni să vadă produsele și să le probeze.

„Din cercetări, s-a stabilit că toate comenzile ar fi fost plasate, atât prin intermediul rețelelor de socializare, prin transmiterea unui mesaj, cât și prin intermediul unei aplicații de mesagerie, iar produsele postate, ce purtau însemnele unor mărci consacrate, nu aveau o descriere sau un preț de vânzare, potențialul client fiind îndrumat să contacteze vânzătorul în privat, prin cele două modalități”, transmite Poliția Capitalei.

A fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate 690 de produse de îmbrăcăminte și parfumuri, susceptibil a fi contrafăcute, AWB–uri aferente livrărilor efectuate printr-o firmă de curierat, laptopuri, precum și 600 de euro și 40.920 de lei.

Față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close