O tânără de 17 ani a fost vaccinată din greșeală cu un ser care nu este recomandat persoanelor sub 18 ani. Cei de la centrul de vaccinare nu au verificat cu atenție vârsta fetei, așa că au decis să îi administreze serul produs de compania ”Johnson&Johnson”.
Tânăra de 17 ani a mers, miercuri, la centrul de vaccinare amenajat lângă liceul din Târgu Jiu, pentru a se programa pentru imunizare. Fata a prezentat CNP-ul și numele, iar reprezentanții centrului au stabilit ca astăzi, la ora 11:00, să revină la centru pentru imunizarea propriu-zisă.
Adolescenta s-a conformat, prezentându-se la centru cu cartea de identitate în mână. Imediat, cadrele medicale au condus-o în cabina de vaccinare, unde a primit serul de la ”Johnson&Johnson”. După imunizare, fata a fost invitată în sala de așteptare.
Cadrele medicale de la centru și-au dat seama de eroare abia în momentul în care au încercat să îi elibereze fetei adeverința de vaccinare. Aceștia au refuzat să dea documentul, argumentând faptul că sistemul nu îl poate emite din cauza faptului că este minoră.
După perioada obligatorie în care a fost ținută sub observație, fata a fost trimisă acasă, nu înainte de a i se atrage atenția că, dacă are probleme de sănătate, să meargă urgent la spital.
Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică fac verificări în acest moment la centrul de vaccinare și urmează să stabilească în ce măsură pot elibera un astfel de document.
SURSA: ANTENA3.RO