Ultima oră

Tânărul care a înjunghiat o fată și un băiat în Grădina Botanică din Craiova, trimis în judecată

Tânărul care a înjunghiat în luna iunie o fată, care a murit, și un băiat în Grădina Botanică din Craiova a fost trimis în judecată. Potrivit procurorilor, acesta plecase de acasă cu intenția clară de a ucide pe cineva.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului F.M.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă de omor calificat, port fără drept de obiecte periculoase şi respectiv folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Potrivit rechizitoriului, în 27 iunie 2023, în jurul orei 16.00, în timp ce se afla în Grădina Botanică din Craiova, inculpatul „a pus în aplicare hotărârea infracțională de a ucide”, înjunghiind de mai multe ori cu un cuţit, în zone vitale o victimă, provocând decesul acesteia, cât şi pe o altă persoana vătămată, căreia i-a provocat leziuni traumatice ce au necesitat cca. 40 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.

Procurorii arată că, la stabilirea încadrării juridice a fost reţinută circumstanța agravantă, premeditarea, având în vedere că inculpatul „a luat hotărârea de a ucide înainte de a pleca de acasă, sens în care s-a pregătit, înarmându-se cu un cuţit şi luând asupra sa obiecte apte a nu fi identificat, apoi a reflectat asupra modului, a împrejurărilor, a locului şi a momentului de săvârşire a faptelor.

„Astfel, chiar dacă inculpatul nu cunoştea cele două victime, din modul în care acesta a acţionat, rezultă că a plecat de acasă cu intenţia clară de a ucide pe cineva, rămânându-i dosar să-şi aleagă victimele în funcţie de împrejurări şi să acţioneze la momentul oportun”, se arată în comunicat.

De asemenea, s-a mai reţinut că în data de 27 iunie, inculpatul minor a purtat, fără drept, asupra sa un cuţit, într-un mijloc de transport în comun, în timpul deplasarii de la domiciliul său din comuna Calopăr până în Craiova, apoi şi în locuri de distracţie şi agrement, respectiv în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova şi mai apoi în Grădina Botanică.

La aceeaşi dată, inculpatul a folosit fără drept un cuţit într-un loc de distracţie şi agrement, respectiv în Grădina Botanică
„Prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 C.p.. având în vedere că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că inculpatul a luat cele două rucsacuri aparținând victimelor pentru a îngreuna cercetările respectiv pentru a ascunde identitatea victimelor, şi nu cu scopul de a şi le însuși”, susțin procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj.

O fată în vârstă de 14 ani și un băiat în vârstă de 19 ani au fost înjunghiați, în iunie, în timp ce se aflau în Grădina Botanică din Craiova.

Suspectul, un băiat de 17 ani, elev la Liceul Militar din Craiova, a fost prins în scurt timp de polițiști.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *