Actualitate

Târgu-Jiu: CINE preia HOTELUL de 4 stele de la stadion

Hotelul de 4 stele din incinta stadionului din Târgu-Jiu urmează să fie preluat de Clubul Sportiv Municipal aflat în subordinea primăriei.

Motivul pentru care CSM Târgu-Jiu vrea să preia hotelul de la stadion este pentru a caza sportivii care activează în cadrul clubului sportiv pentru care, în prezent, sunt închiriate locuințe în oraș. Echipele de baschet și handbal ale CSM Târgu-Jiu au reușit să obțină performanțe notabile de la înființarea clubului până acum: echipa de baschet seniori activează în Liga națională, echipa de handbal ar putea promova și ea pe prima scenă. ‘Ne-am făcut un calcul. Așa cum bine vedeți, CSM funcționează și funcționează foarte bine. Deja avem o echipă de ligă națională, care presupune la un moment dat și contracte cu sportivi care nu provin din municipiul Târgu Jiu și din județul Gorj, cărora trebuie să le asigurăm prin contract și cazarea. Iau în calcul că începând cu data de 1 ianuarie hotelul din incinta Complexului Sportiv să fie dat în administrație CSM. Pe de o parte, pentru asigurarea condițiilor de cazare pentru sportivii de la CSM și, în felul acesta, realizam o economie de la bugetul CSM, pentru că nu mai plătim chirii în alte locații din municipiul Târgu Jiu. Avem 10 apartamente închiriate în municipiul unde sunt cazați sportivii de la CSM. Pe de altă parte, încercăm să găsim o soluție, la un moment dat, pentru a obține anumite venituri prin cetățenii sau turiștii care se pot caza la hotelul din incinta Complexului Sportiv. E o perioada dificilă, noi putem să revenim oricând la această hotărâre, însă, ținând cont de faptul ca sunt din ce in ce mai puține persoane, de fapt nu mai e nicio persoană, care să fi fost interesată de spații sau de hotel de la stadion, vrem să realizam o economie și să nu mai cheltuim bani cu închirierea altor spații, ci să Îl folosim gratuit, pentru că dacă îl dăm în administrarea CSM, sportivii vor fi cazați gratuit, însă veniturile pe care le vom obține din închirierea acelor camere de hotel pot să se constituie ca venituri pentru activitatea CSM”, a conchis primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *