Printre persoanele plasate în arest la domiciliu sunt George Alexandru Ivan, fost director general și directorul comercial, în prezent angajat al Companiei Naționale Aeroporturi București, Cristian Dumitru Bălan, din anturajul lui Alexandru Ivan, dar și acționarul principal la Millenium Pro Design, una dintre firmele care operează magazinele duty-free și restaurantele din incinta aeroportului Otopeni, milionarul Cătălin Lăscuț, recunoscut în presă ca regele duty-free-urilor. Acesta este un personaj influent. Firma sa operează magazinele si restaurantele din aeroport de mai bine de zece ani. A mai fost reținut și Tănăsescu Radu Laurențiu, director la SC Millenium Pro Design.
Acuzațiile procurorilor sunt de trafic de influență, luare și dare de mită. Reprezentanții firmelor ar fi dat mită către conducerea Aeroportului Internațional București pentru obținerea și prelungirea succesivă contractelor. Contractele ar fi expirat la sfârșitul anului trecut, însă au fost prelungite cu încă șase luni.
„În perioada 11 ianuarie – 08 noiembrie 2022, persoana fizică, fără calitate specială, direct sau după caz, prin intermediul inculpatului Ivan George-Alexandru, ar fi pretins în patru rânduri de la un om de afaceri (inculpatul asociat în cadrul unei societăți comerciale, cercetat în prezenta cauză) și de la directorul general al unei alte societăți comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro și 1.200.000 de euro).
În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra ministrului transporturilor și directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spațiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB și societatea inculpatului care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, respectiv între CNAB și societatea unde lucrează directorul general“, au arătat procurorii anticorupție.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat și a afirmat că nu este implicat: „Nu îi cunosc pe acești oameni. Salut ancheta DNA”, a declarat, pentru TVR, ministrul Grindeanu.
Ivan a absolvit universitatea din Târgu Jiu
George Alexandru Ivan locuiește în zona Hotelului Gorj din municipiul Târgu Jiu, iar sursele noastre arată că acesta este rudă cu Eugen Davidoiu, fost director la Tarom. Davidoiu, care este tot din Târgu Jiu, a fost director general al Electrica Serv și este cunoscut gorjenilor pentru funcția de director general al SNLO. Conform CV-ului, George Alexandru Ivan a absolvit Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Tg – Jiu, iar între 2006 și 2010 a urmat cursuri la facultatea de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu.
A urmat cam același traseu cu cel al unchiului său, fiind director comercial la Electrica Serv, director comercial și de achiziții la Compania Națională Aeroporturi București.