O mare invenție a struțocămilei PSD-PNL, a super-specialiștilor în finanțe, e ca angajații din România care se îmbolnăvesc și au nevoie de concediu medical să le fie taxate, cu încă 10%, indemnizațiile pentru concediile de boală. De la 1 ianuarie, guvernul a introdus această nouă taxa! Dacă indemnizațiile pentru concediile medicale erau taxate, până la finalul anului trecut, cu 25% pentru contribuțiile la asigurările sociale (CAS) și cu 10% impozit pe venit, de la 1 ianuarie 2024, la acestea se adaugă alți 10% – contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS). Cum să-i iei unui om care e bolnav, 45% din bănuții care oricum nu-i ajung pe consultații, analize medicale, medicamente sau pentru un anume regim alimentar instituit de medic? Este incredibil ce se întâmplă! Este de necrezut cum nu reacționează aproape nimeni. Niciun miting, niciun protest, nimic. Șoferii, agricultorii, toți gură-cască care-i aplaudau, șoșocarii, auriștii, haștagiștii, unde sunt acum?
Concret, lucrurile stau în felul următor: dacă mâine mă îmbolnăvesc de o boală care s-o duc pe picioare, cum se spune, mă duc la medicul de familie, care mă consultă și îmi prescrie un tratament sau mă trimite la analize și la un consult de specialitate. Analize gratuite nu se fac așa, oricând mă îmbolnăvesc eu, că după o anumită dată din lună se termină plafonul alocat de Casa de Sănătate, așa că trebuie să le plătesc. Pentru un set de analize standard, prețul nu e mai mic de 300-400 de lei, în funcție de laborator, de renumele acestuia, de firmă. Apoi, cu programarea la un specialist e și mai complicat. La Policlinică, pentru aproape toate consultațiile s-a ajuns cu programările pe la finele lui martie, începutul lui aprilie, iar la unele specializări chiar aproape de Paște, deci trebuie să merg la un cabinet privat. Dacă am noroc, cu programare, în două-trei zile, dacă nu, cu o pilă, cu o cunoștință, a doua zi. Consultul costă și aici, tot în funcție de specialitatea medicului, de la 300 de lei în sus. Apoi urmează rețeta care poate fi compensată, dar tot costă ceva, sau la preț întreg și atunci deja caut un prieten să mă împrumute până la salariu. Care salariu, că voi lua considerabil mai puțini bani, pentru că, în toate aceste preumblări, plus cât mai stau acasă să-mi revin, se fac vreo cinci zile de concediu medical în care primesc doar 55% din ce încasam daca mergeam la muncă. N-am pus la socoteală eventualul regim alimentar și aici știu din experiență că ”dieteticele”, tot ce e ”bio”, e mai scump. Sigur vă gândiți că aceste costuri se reduc dacă mă internam în spital. Nu, nu-i deloc așa. Nu plătești analizele și cam atât. ”Consultația” la medic o plătești, în semn de recunoștință! Medicamente cumperi, pentru că în spital nu e nici măcar banala Vitamina C, iar ceva de regim trebuie să-ți aducă, pentru a suplimenta marmelada și margarina cu ceai.
Am votat, pentru prima oară, în 1996, la alegerile prezidențiale. Evident, cu Emil Constantinescu. De atunci, n-am lipsit niciodată la vot. De fiecare dată, s-a găsit vreunul care să-mi dea un minimum de încredere să merg să votez. Nu există politician să nu fie cu sănătatea și educația-n gură în campania electorală. Apoi, ne iau banii de sănătate. Adică, mai direct, ”Te-ai îmbolnăvit? Mori!”. Politicienii ne ajută în sensul ăsta. Așa că n-o să mai merg la vot! E simplu! Să votez ce anume? O super-putere, așa cum se prefigurează, dacă bat ăștia palma pentru următorul deceniu? În care ei să dețină totul: președinte, puterea parlamentară, tot absolut, ca să poată să violeze democrația oricând au chef?
O să votez din nou, doar atunci când vor lua în calcul votul nostru și vor pune în aplicare referendumul validat, cel cu 300 de parlamentari. Ca să mă simt și eu băgat în seamă, să dea exemplu că reduc cheltuielile și de acolo, de la ei, de sus. Altfel, nu mai vreau să asist cum micționează pe votul meu. Încă o dată!