Un taximetrist din Târgu Jiu a fost pus la grea încercare de către o clientă, care i-a spus că se grăbeşte şi că trebuie să o ducă repede la destinaţie, apoi l-a certat că merge prea tare.
Taximetristul a încercat să-i îndeplinească dorinţa clientei. La un moment dat, femeia s-a arătat însă foarte deranjată de faptul că şoferul maşinii de taxi face viraje bruşte şi l-a apostrofat: „Vă rog eu, mergeţi puţin mai încet în curbe. Dacă nu, mă dau jos. Păi, mă dau cu capul de uşi. Nici chiar aşa“.
Întâmplarea a fost înregistrată de camera video aflată la bordul maşinii, iar taximetristul a postat filmuleţul pe pagina sa de Facebook. „Eu ce să mai înţeleg? Se grăbeşte sau nu?“, s-a întrebat acesta.
Raspunsul pentru taximetrist: tipa se grabeste sau nu! Lasand gluma la o parte, tipa se grabea sa ajunga la destinatie, dar, chiar daca pe drum drept si liber putea conduce cu viteza ca sa reduca timpul parcurs pana la destinatie, atunci cand lua virajele sau intra in depasire, putea sa conduca regulamentar, recuperand acolo unde putea!