Ultima oră

Tensiuni în carierele CE Oltenia. Ce a discutat senatorul Iordache cu minerii de la Peșteana

Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, a mers, marți seara, la Cariera Peșteana, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, la discuții cu minerii care urmau să intre în schimbul 3.

Ion Iordache susține că vestea că guvernul ar putea crește vârsta de pensionare în minerit și energie, dar și faptul că ar putea pierde din venituri i-a revoltat pe minerii din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Senatorul a aflat care este starea de spirit după ce, marți seara, a mers la discuții cu angajații de la Cariera Peșeteana care urmau să intre în schimbul 3. “Am fost și la intrarea din schimbul 3 la una dintre cariere și am stat de vorbă cu oamenii acolo. Într-adevăr, sunt destul de revoltați și hotărâți să apeleze și la alte măsuri, în situația în care se ia din aceste drepturi câștigate. Sunt și dezamăgiți și nemulțumiți și știm cu toții, eu știu foarte bine care sunt condițiile, mai ales că eu am lucrat 5 ani la mină, la începuturi. Eu am fost la una dintre carierele care se vor închide, la Peșteana, și am stat de vorbă cu oamenii și mi-au spus temerile lor și mi-au transmis și un mesaj pentru doamna ministru pe care l-am și transmis și l-am pus și pe pagina mea de socializare. I-au transmis să înțeleagă că sunt categoria profesională care lucrează în condiții grele, vară, iarnă, ploaie, frig, praf, lucrează în cizme și că dreptul pe care l-au câștigat și li s-a dat prin lege li s-a luat prin această nouă legislație”, afirmă parlamentarul.

Risc de proteste în Complexul Energetic Oltenia

Ion Iordache atrage atenția guvernanților că este tensiune în carierele din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Senatorul spune că minerii de la Cariera Peșteana i-au transmis că își desfășoară cu greu activitatea din cauză că nu mai primesc materialele necesare. Parlamentarul afirmă că s-ar putea ajunge la proteste în subunitățile CE Oltenia. “Exact cu aceste lucruri s-au plâns oamenii, aseară, când am vorbit cu ei, că din ce în ce mai puține materiale primesc. Spuneau că primesc iarna salopetele de vară și vara pe cele de iarnă, tot timpul sunt în întârziere. Unul dintre oameni avea o lanternă pe care o cumpărase chiar atunci de la magazine, nici măcar nu o desfăcuse din cutie, ca să poată să vadă la locul de muncă. Nu li se dă nimic ca să se poată proteja și să poată vedea mai bine unde lucrează, și-a cumpărat el lanterna și a venit cu ea de acasă. Acest lucru este destul de grav și eu mă văd, oarecum, legat de mâini și de picioare, că nu știu ce pot să facă. Am atras atenția peste tot, și directoratului și la minister, și, probabil că va trebui să accelerăm în a face și altfel de acțiuni, dacă de vorbă bună, pe calea dialogului nu se poate și oamenii sunt dispuși să ia atitudine. Să se ajungă până și la protest. M-am dus special să-i simt pe oameni. Oamenii nu mai au încredere în nimeni. Mi-au spus că sunt singura persoană în care mai au încredere și tocmai de aceea s-au destăinuit cu toate neajunsurile și nemulțumirile îndreptățite”, a conchis Ion Iordache.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *