Dezvăluiri

Teribiliștii care nu renunță la drifturi pe Insuliță, riscă să rămână fără permisele de conducere

Consilierii locali ai municipiului Tg-Jiu au aprobat, săptămâna trecută, restricționarea accesului autoturismelor pe Insulița Jiului, pe timp de noapte, iar municipalitatea a montat deja panouri pentru informarea iubitorilor de drifturi care se adunau în acel loc, în fiecare seară pentru curse ilegale.

De acum, fiind interzis accesul pe Insuliță, cei care încalcă restricția se pot alege cu permisul suspendat, măsură pe care polițiștii rutieri n-o puteau aplica până la adoptarea hotărârii de către Consiliul Local, limitându-se doar la a-i alunga din zonă pe tinerii teribiliști.

Drifturile și cursele ilegale interzise pe Insulița Jiului, după ce aleșii locali au adoptat o hotărâre prin care s-a restricționat accesul autoturismelor în acea zonă, pe timpul nopții. Decizia consilierilor a fost luată la propunera primarului Marcel Romanescu care vrea ca insulița Jiului, dinspre strada Bicaz, să fie declarată zonă de promenade.

„Se interzice accesul cu autovehicule pe Insulița Jiului în intervalul orar 20.00 – 7.00, pe perioada 1 noiembrie – 31 martie, și în intervalul orar 22.00 – 07.00, pe perioada 1 aprilie – 31 octombrie”, se arată în hotărârea adoptată de aleșii locali, la inițiativa edilului.

În acest context, au fost montate semene rutiere și panou informativ la intrarea pe insuliță, astfel că cei care încalcă regulile riscă să rămână fără permisul de conducere.

Fac excepție de la restricții cei care participă la evenimente organizate la restaurantul de pe Insuliță, mașinile de intervenție aflate în misiune sau cele destinate executării unor lucrări de întreținere.

 

Citește și:

Un comentariu

  1. HCL este ilegal. si neconstitutional. Numai prin lege organica votata in Parlament se poate interzice acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *