Solicitarea s-a dovedit a fi de bun augur pentru zestrea arheologică a fostei Capitale a Ţării Româneşti. După o muncă de câteva luni, arheologii Curţii Domneşti au reuşit să restituie oraşului istoria acelui loc. Printre numeroasele obiecte descoperite se regăsesc şi cele ascunse în grădina din vremea lui Mihai Viteazul. Obiectele au fost datate cu ajutorul unei monede care a circulat în epocă, aflată în asociere cu ceramică identică ca tip cu cea din grupul de obiecte/tezaur, însă fragmentară. Este vorba de un mic tezaur, un depozit de obiecte, unele liturgice, altele decorative, care merită a fi cunoscute şi pe această cale. Din cele şase obiecte, trei aparţin tipului de ceramică decorativă; două sunt de aramă, o căldăruşă pentru agheazmă şi o anaforniţă. „Păstrat destul de rău, a mai fost descoperit şi capătul metalic al unui toiag. Am reconstituit, după restaurare, modul în care au fost depuse obiectele în groapă. Artefactele au fost restaurate cu multă pricepere de către specialiştii Laboratorului de Conservare şi Restaurare aparţinând instituţiei noastre muzeale”, se arată pe pagina Arheologie Medievală în Târgovişte.
Cum şi-a ascuns biserica bunurile, de frica otomanilor
„Se întâmpla în august 1595. Mihai vodă îşi repliază armata către Târgovişte, după lupta de la Călugăreni. Îl aşteptau aici Doamna Stanca şi Pătraşcu coconul, sosiţi la curte încă din noiembrie anul trecut, odată cu tezaurul ţării. Pe urmele sale, umilit şi mânios în acelaşi timp venea Sinan Paşa. Ştia că Mihai vodă nu se poate apăra, Târgoviştea fiind un oraş de scaun unde sultanul poruncise să nu se ridice ziduri de apărare. Paşa îşi zorise spre Târgovişte cele mai rapide unităţi de cavalerie, în speranţa că-l va ţine în loc pe domn până la sosirea sa. Mihai vodă se retrage însă spre munte, cu armată, cu boieri, cu tot. Oraşul rămâne pustiu. Oamenii fug care încotro. Cel mai greu le este preoţilor care erau nevoiţi să aleag între icoanele care cu atâta migală au fost pictate, policandre, clopote etc. Multe biserici au tainiţe. Sub podea, în grădină, oriunde se putea săpa o groapă care să nu răsune a gol sub lanţurile de control ale turcilor. În curtea bisericii Sf. Nicolae trebuie să fi fost o mare agitaţie în acele zile. Era o biserică frumoasă, închinată Domnului şi oraşului de Manea vornicul şi soţia Vlădaia în ultimii ani ai lui Radu de la Afumaţi. Poate în cinstea bătăliei purtată de Radu cu agarenii la Târgovişte. Cine ştie… În fundul unei grădini cineva sapă o mică groapă. Pune cu grijă în ea nişte obiecte, se închină uitîndu-se la biserică şi pleacă. Nu era o mare avere pentru el. Pentru istoria oraşului, însă…”
