Actualitate

Tichete sociale pentru bătrânii defavorizați ai Gorjului

Peste 4000 de bătrâni din județul Gorj, care au pensie socială sau care nu au un adăpost, vor primii tichete sociale pentru mese calde. Acestea se află sub forma unui card electronic și are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii. 4.198 de tichete sociale pentru mese calde vor fi distribuite către primăriile din județul Gorj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu, aceste tichete, sub forma unui card electronic, vor ajunge la bătrânii din județ, care au pensie socială sau nu au adăpost.

„Au venit deja tichetele pentru 4.198 de beneficiari care sunt de două tipuri de persoane: persoane cu vârste peste 75 de ani care au pensii sau indemnizații sociale mai mici de 800 de lei sau persoane fără adăpost sau care au fost evacuate. Aceste tichete au venit la Instituția Prefectului, iar astăzi urmează ca noi în baza unui grafic stabilit să le dăm mai departe primăriilor, iar de acolo oamenii vor intra în posesia lor”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu.

Câte un tichet de masa caldă, sub forma unui card electronic, în valoare de 180 lei lunar urmează să ajungă în posesia fiecărui bătrân din județ, care are peste 75 de ani și pensie socială ori nu are adăpost.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *