Parlamentarii români au decis ca un anumit tip de carne să fie interzis în România.
Este vorba despre carnea creată în laborator, care nu va putea fi comercializată în țara noastră, în condițiile în care aceasta este prezentă deja în mai multe state din lume.
Preventiv, pentru a nu fi luați prin surprindere, parlamentarii români au adoptat deja o modificare a legii cărnii, pentru a se asigura că nu ajunge pe piața noastră
”În România încă mai creștem porci în bătătură și mâncăm cârnați”, au spus aceștia, potrivit știrileprotv.ro.
Legea a fost propusă de senatorii din comisia de agricultură. Potrivit acesteia, vânzarea cărnii artificiale sau a produselor din carne artificială pe teritoriul țării noastre ar putea fi complet interzisă.
”Suntem hărăziți de bunul Dumnezeu să avem încă o agricultură spre tradițional, să avem ce produce. Românii cresc porci pe bătătură, consumă cârnați”, a explicat George Scarlat, președintele comisiei din agricultură din Senat.
Eticheta cu țara de proveniență, obligatorie
Legea mai vine însă la pachet și cu alte schimbări. De exemplu, în cazul produselor de la raft, indiferent că este vorba despre carne brută sau mezeluri, comercianții sunt obligați să afișeze pe etichetă țara de proveniență. Potrivit parlamentarilor, clienții sunt de multe ori păcăliți de comercianți prin afișe pe care este trecut ”produs în România”, însă multe dintre produse nici măcar nu conțin 100% carne.
”Aici instituții ale statului care spun că orice produs care se îngurgitează și nu-ți produce moartea subită e aliment”, a mai spus George Scarlat, președintele comisei de agricultură din Senat.
Mai mult decât atât, și restaurantele, pizzeriile și fast-foodurile vor fi nevoite să specifice proveniența cărnii din preparate.
”Nu văd o problemă ca restaurantele să scrie în meniu dacă mâncarea e făcută din carne românească sau nu, nu e atât de complicat”, a mai spus și Lucian Trufin, senator PSD.
Amenzile în cazul celor care nu respectă legea pleacă de la 20.000 de lei.
Atenție! Înainte de a fost aplicată, legea trebuie să primească votul celor două Camere.