Ultima oră

Toamna şi-a intrat în drepturi! Cod galben de vremea rea în 29 de judeţe

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni dimineață o avertizare cod galen de ploi în aproape toată țara. Avertizarea cod galben este valabilă în intervalul 28 septembrie, ora 18:00 – 29 septembrie, ora 12:00 și vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ.

În Oltenia, Moldova și local în Muntenia, Transilvania și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova și în zona de munte, 40…60 l/mp.

Notă: Ploi și manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în restul teritoriului, iar în sud-est și vest vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale în general de 45…55 km/h.
           Începând de marți după-amiază și până vineri, va ploua însemnat cantitativ îndeosebi în jumătatea de nord a țării.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *