Actualitate

Toate creșele vor fi arondate unităților de învățământ preșcolar cu program prelungit

Ministerul Educației a decis ca toate creșele trebuie să funcționeze pe lângă unități de învățământ preșcolar cu program prelungit. În acest sens, a fost inițiat un Proiect de Ordonanță de Urgență care modifică Legea Educației Naționale, ce urmează să fie aprobat. Modificările trebuie aprobate pentru anul școlar 2021-2022. Există însă și excepții în lege.
Prin proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, se propune:
– Ca începând cu anul școlar 2021-2022, creșele sunt arondate, la solicitarea consiliilor locale, prin decizie a inspectoratele școlare județene/al municipiului București, unităților de învățământ preșcolar cu program prelungit, cu personalitate juridică. Decizia inspectoratele școlare judetene/al municipiului București se comunică spre informare Ministerului Educației în termen de 15 zile de la emitere.
– În cazul în care consiliile locale nu solicită arondarea, creșele rămân în subordinea acestora, finanțarea fiind asigurată în conformitate cu prevederile alin.(4^1), cu obligația de a sigura serviciile menționate la alin. (1^1). În acest caz, inspectoratele scolare județene/al municipiului Bucuresti asigură coordonarea metodologică a respectivelor creșe. Autorităţile administrației publice locale pot să asigure o finanțare supsuplimentar în limita bugetului aprobat. În acest caz, inspectoratele școlare județene/al municipiului București asigură coordonarea metodologică a respectivelor creșe.
– prin excepție de la prevederile alin.(1^2) ca urmare a unor situații administrative deosebite, inspectoratele școlare județene/al municipiului București pot decide arondarea creșelor, unor unități de învățământ preșcolar
– inspectoratele școlare județene/al municipiului Bucuresti finalizează procedura de arondare a creșelor la unitățile de învățământ preuniversitar preșcolar, până la data de 1 octombrie 2021, cu informarea Ministerului
Educației.
– asigurarea personalului necesar desfășurării educației antepreșcolare se face de către Ministerul Educației, conform art. 104 alin. (2) lit. A), cu respectarea standardelor de calitate și a legislației în vigoare.
– sunt reglementate condițiile de studii necesare pentru ocuparea funcției didactice de educator-puericultor, începând cu anul școlar 2021-2022, când se acceptă și absolvenți ai liceului pedagogic sau ai unei școli echivalente, cu specializarea educatoare care au urmat cursuri de educație timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educatiei cu terți, precum și absolvenți cu diploma de licența, specializarea pedagogia învățământului preșcolar și primar sau absolvenți ai programelor de masterat didactic, specializarea educație timpurie;
– totodată, educatorii puericultori din structura creșelor de stat pot ocupa, în următorii 4 ani, funcția de educator puericultor, cu condiția îndeplinirii cerințelor specifice din Metodologia de recunoaștere și atestare a
– Competențelor profesionale pentru ocuparea funcției de educator-puericultor, elaborată de Ministerul Educației.
– toate creșele din sistemul public de stat, începând cu anul școlar 2021-2022, precum și creșele din sistemul privat acreditat sau creșele construite și înființate de autoritățile publice locale în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană, care demarează activitatea cu copiii în anul școlar 2021-2022, sunt considerate unități de învățământ care funcționează legal la data intrarii în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență și se supun prevederilor acestei ordonante de urgenta.
– creșele din sistemul privat autorizate să funcționeze provizoriu se supun prevederilor prezentei ordonante și parcurg procesul de autorizare conform prevederilor legale in vigoare.
– inspectoratele școlare județene/al municipiului București și conducerile unităților de învățământ preșcolar desemnate de acestea vor lua toate măsurile necesare pentru reorganizarea rețelei școlare, cu sprijinul autorităților administrației publice locale, până la data de 1 octombrie 2021.
– salariile de baza ale funcțiilor specifice din creșe se vor stabili cu respectarea prevederilor art.28 alin.(1) si (2) si ale art.36 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Bogdan Pop

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *