Ultima oră

Tractoarele luate la control pe drumurile din Gorj. S-a lăsat cu dosare penale!

FOTO: ARHIVĂ

La data de 18 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari, au oprit pentru control pe DN 66 Vlăduleni, un tractor, condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Plopșoru.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tractorul nu este înregistrat sau înmatriculat în circulație, iar tânărul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infractiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat în circulație pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

Tot la aceeași dată, polițiștii au oprit pentru control un alt tractor, pe strada Plopilor din comuna Bâlteni, condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Bâlteni.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

De asemnenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infrcțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

Totodată, bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *