Circulaţia pe DN2, de la limita judeţului Ialomiţa până la Poşta Câlnău, a fost deschisă, cu restricţie de tonaj de 3,5 tone, informează sâmbătă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), potrivit Agerpres.
„După acţiunile permanente ale drumarilor s-a reuşit deblocarea circulaţiei şi deschiderea pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone pe DN2, de la limita judeţului Ialomiţa până la Poşta Câlnău. Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, se spune într-un comunicat al CNAIR.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau pot fi accesate paginile de Facebook şi Twitter ale companiei.