Membrii rețelei de trafic de droguri produceau într-un laborator clandestin droguri şi substanţe anabolizante, distribuite apoi clienţilor inclusiv într-o sală de fitness din oraş. Mai mult, traficanţii ofereau clienţilor şi „consultanţă” cu privire la modul de administrare a substanţelor dopante, transmit procurorii DIICOT, potrivit Agerpres.
Din cercetările efectuate de DIICOT a reieşit că, la începutul anului 2023, pe raza municipiului Cluj Napoca s-a constituit o grupare cu scopul de a procura, produce, depozita şi vinde substanţe dopante cu grad de mare risc în schimbul unor sume importante de bani.
În urmă cu două zile, anchetatorii au efectuat 13 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Cluj, la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale folosite de membrii grupării, fiind identificate şi ridicate peste 16 kilograme de substanţă albă pulverulentă, 5 recipiente gradate din sticlă şi pâlnii din plastic destinate producerii substanţelor dopante, 15 recipiente de mari dimensiuni ce conţin substanţe lichide despre care exista bănuiala că au fost folosite pentru producerea de substanţe dopante ori psihoactive, 11.146 de comprimate ce conţin substanţe dopante, 721 de fiole şi sticluţe ce conţin substanţe dopante, o fiolă Fentanil, 2 fiole Ketamină, 2 pliculeţe din material plastic având în interior o substanţă pulverulentă, 4 arme cu aer comprimat, 50 de cartuşe de calibru 10 mm, 13 telefoane mobile, un autoturism cu o valoare de piaţă de peste 40.000 de euro, 10 ceasuri de lux, sumele de 39.678 lei, 32.580 euro şi 500 dolari.
Anchetatorii au reţinut cinci inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic ilicit de substanţe dopante cu grad de mare risc (în formă continuată), precum şi trafic de droguri de mare risc.
De asemenea, a fost descoperită o locaţie care a fost utilizată ca laborator clandestin pentru producerea substanţelor dopante.
Ulterior, un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a unui inculpat şi măsura controlului judiciar faţă de ceilalţi patru.
Sursa: Agerpres